Povestea noastră
Suntem o echipă de profesioniști ce s-a sudat de-a lungul timpului, reușind să depășim cu succes toate provocările întâmpinate.

Cum am ajuns aici
Nova Kronos a fost fondată acum mai bine de 20 de ani, începându-ne activitatea ca dezvoltator și operator de instalații electrice, consumabile și accesorii pentru instalații. Datorită determinării de a veni în sprijinul clienților care au apelat la noi, am devenit în scurt timp apreciați pentru profesionalismul nostru.
Gradat, am extins portofoliul de servicii, ajungând să realizăm lucrări de instalații și rețele electrice de interior pentru blocuri de locuințe și pentru instituții publice, grădinițe, cămine culturale, stații electrice, iluminat stradal și instalații paratrăsnet.
Extinderea din 2020
Sisteme fotovoltaice
Din 2020, varietatea de surse de energie alternativă ne-a permis să ne extindem activitatea în domeniul energiei verzi, prin realizarea instalațiilor de sisteme fotovoltaice cu un raport echilibrat între calitate și preț, ajungând la un portofoliu de peste 200 de clienți care au reușit să își reducă substanțial facturile la energie.
Programe guvernamentale
Am lucrat în ritm susținut prin intermediul programelor guvernamentale ONGRID, OFFGRID și Casa Verde, contribuind la creșterea confortului termic prin instalarea sistemelor de climatizare și a pompelor de căldură.
După ce ne ghidăm
Misiunea noastră este să oferim servicii complete de instalații electrice pentru clienții noștri, printr-un raport echilibrat între calitate și preț, ghidându-ne după o serie de valori care ne dezvoltă atât pe noi, cât și industria din care facem parte.
Inovare
Testăm metode originale care contribuie la eficiența energetică.
Eficiență
Prin experiența noastră de peste 20 de ani, am optimizat constant mecanismele de implementare și soluțiile pe care le oferim clienților noștri.
Echipă
Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergem împreună.
Integritate
Facem ce spunem că facem.
Performanță
Întotdeauna există o cale mai bună.
Punctualitate
Ne respectăm termenele de execuție asumate.
Ce primești când lucrezi cu noi
Experiență
Avem peste 20 de ani de activitate în domeniu și multe provocări depășite cu succes.
Profesionalism
Credem în dezvoltare continuă și asta se vede în calitatea serviciilor pe care le oferim.
Personalizare
Ne aplecăm asupra caracteristicilor și provocărilor fiecărui proiect în parte.
Vrei să lucrăm împreună?
Spune-ne ce ai nevoie și îți răspundem cu o propunere concretă.